Un sfârsit. Punct si de la capat.
Dragii mei,
Asta seara plec de la Argint Capital Market cu un gen de emotie si parere de rau. Am petrecut cativa ani magnifici cu voi si cativa mai putin gloriosi. Din pacate gustul amar al celor din urma e tot ce mai simt azi in gura. Cuvintele mele nu sunt alese aiurea, vorbesc de gura cum as vorbi de a lua-o-n gura pentru ca asta simt ca mi s-a intamplat mie. Timpul politically correctului a apus pentru mine, asa ca nu mi mai ramane decat sa va urez un cordial va fut in gura, cum m-ati futut si voi pe mine.
Cu stima,
Dumitru
Asta seara plec de la Argint Capital Market cu un gen de emotie si parere de rau. Am petrecut cativa ani magnifici cu voi si cativa mai putin gloriosi. Din pacate gustul amar al celor din urma e tot ce mai simt azi in gura. Cuvintele mele nu sunt alese aiurea, vorbesc de gura cum as vorbi de a lua-o-n gura pentru ca asta simt ca mi s-a intamplat mie. Timpul politically correctului a apus pentru mine, asa ca nu mi mai ramane decat sa va urez un cordial va fut in gura, cum m-ati futut si voi pe mine.
Cu stima,
Dumitru
Dumitru iese din cladirea de la Argint. E un turn mare si gros care seamana al dracului cu o pula, mai ales acum, privit pentru ultima oara. Pare asa fatalist si apocaliptic sa-ti iei adio de la o pula. Fara sa pupi pamantul pe care a fost ridicata, fara sa lingi peretii de sticla spalati cu clor in fiecare seara de negresa care face curatenie la etajul 12. Fara sa privesti inapoi. Dumitru si-a inchis calculatorul cand nu mai era nimeni pe platou. A trimis multe mailuri, unele din suflet, altele din cartea de vizita. Mailul la care s-a gandit toata ziua cu pofta (ala cu va fut in gura) nu l-a trimis. Dumitru are 40 de ani, 3 copii, o nevasta de treaba si o casa la tara. Copiii nu sunt inca la facultate, nevasta nu lucreaza si casa nu e platita. La Argint nu se mai putea (chiar nu se mai putea, oricat a incercat sa fie conciliant/agresiv/rezervat/indispensabil in ultimii doi ani). Dar dupa Argint va fi altceva, trebuie sa mai fie altceva, altfel nu vad cum o sa poata sa scoata camasa. Unii oameni au fost draguti. I au urat bafta, succese si reusita profesionala. Un gen de sanatate si virtute, s ai ce bea manca si fute in lumea afacerilor. Un gen de ah ce frumos viitorul luminos se arata celor idioti pe care toata lumea ti l ureaza cam fals si cam dijaba. Altii au fost emotivi (unii poate chiar pe bune) si i au zis doar mussay sa iesim la o beuta ca sa sarbatorim. Atat. Nu de ce pleci, nu unde te duci, nu futu te n gura. Doar hai sa ne vedem, te rog io sa ne vedem, nu poti pleca asa. Dumitru avea lacrimi in ochi cand si a luat la revedere de la echipa lui. Nu prea stia ce sa le zica. Stati linistiti, totul va fi bine? Sau stati linistiti, va veni si randul vostru. O fata mai noua i a zis ceva de genu' e strigator la cer ce ti-au facut, sa-ti fure asa proiectele, banii pe care i-ai adus tu, prin ideile tale. Nu se va termina asa, iti spun io. Plecarea ta va declansa o mica revolutie la etajul 12. O dragutza. Desi nu mai crede el in revolutii. Nu in timpul crizei, cand oamenilor le e frica si se tin cu dintii de posturile lor. Doar doar n-or ajunge la somaj. Doar doar o mai dura un pic. Doar doar or apuca sa plateasca creditul la casa si facultatea lu' ala micu'. Da, timpul revolutiilor s-a dus, si cu el toate cuvintele mari gen justitie, echitate, dreptate. In fine. Bine ca s-a terminat ziua asta tembela. Dumitru a suportat cu greu politica de ne-spus a firmei. N-a plecat cu mainile in buzunar, dar conditia ca sa-si primeasca "prima" de dat afara (acest non sens al rupturilor de contract conventionale) era sa nu spuna nimic la nimeni pana in ziua (de fapt chiar seara) plecarii. Paroxismul acestui secret rusinos a mers pana la a prezenta intregului etaj, in ultima lui dimineata, noul membru al echipei, proaspat recrutat. Ca si cand ar fi fost o dimineata normala, ca toate celelalte. Salut, vi-l prezint pe Matei, noul nostru analist. Incepe azi. Sa-l primiti bine (ca io nu voi mai fi aici sa ma ocup de el - da' evdient ca n-a spus asta). În-fi-ne!
Atatea ganduri in numa' trei pasi si o privire spre cer. Acu' sa dea domnu' sa nu se intalneasca cu nimeni pana la metrou. E vara, si lumea o cam freaca pe terase in fata turnului dupa serviciu. Daca se intalneste cu cineva sigur o sa planga si e pacat, ca e barbat in toata firea, cu experienta de om de afaceri si cap de familie. Desi n-a fost niciodata nici rechin la serviciu, nici cocos acasa. Mara, chipul ei îi apare dintr-o data în fata ochilor. Mara cu micii ei, cu micii lor: Rucsandra (cu cs, nu cu x, el a tinut neaparat, x e o litera vulgara care pute-a pizda), Carol (pe care sa speram ca putulica, incomparabila ca marime si ca vitejie cu cea a Regelui, il va tine la departare de vreo lupeasca) si Anna (cu 2 de n pentru simetrie, nu degeaba sunt amandoi parintii matematicieni). Mara si copiii. Maica Domnului si Sfanta Treime. Iar da-i cu blasfemul. Dumitru e credincios, merge in continuare la biserica de pasti si de craciun, tine tot postul (de carne numai, ca nu se poate sa nu mananci nici lactate, nici oo, nici nimica), da' nu se poate abtine de la comparatii religioase cand vine vorba despre familia lui. Poate pentru ca Mara era virgina cand s-a culcat cu el pentru prima oara. Poate pentru ca si el era virgin, desi Mara nu l-a intrebat niciodata, nici inainte, nici dupa. Oricum, nu erau chiar in pacat pentru ca erau deja logoditi. Si s-au insurat 6 luni mai tarziu, la o manastire in Moldova lor de suflet si de bastina. Mara. S-au intalnit in anul intai, la matematica la Timisoara. El venit de la Suceava, ea de la Targu Neamt. Dupa o curte cam tembela (cu meditatii gratuite si copiat la examene; istoria nu ne spune cine de la cine), Dumitru (un munte de om, da' cu pula mica) a intrebat-o daca nu vrea sa mearga cu el pe Ceahlau la vara. I-a vorbit de maree alpina si de un proiect de schit sus la Dochia. A zis c-ar putea sa treaca s-o ia de-acasa daca parintii ei vor sa vada cu cine pleaca. Atunci nu banuia cine era mama Marei, viitoarea lui soacra. Probabil ca dac-ar fi stiut, n-ar mai fi invitat-o pe Ceahlau. Pisica nu naste soareci si Doamna Ciulin, zisa Ciuleandra, era deja o Mare Doamna in teatru, o actrita cum nu se mai fabrica: jumate curva, jumate preoteasa. Astazi sunt numa' jumate curve. Dumitru nu stia, deci, ce traise Mara inaintea lui, cat traise Mara inaintea lui. Viata de adult, nu de tzâca. Viata de om mare si de femeie curtata. Viata de artist. Mara s-a gandit putin si a zis da. Pe loc. Nu e nevoie sa o ia de-acasa, parintii ei au incredere in ea. (parintilor ei nu le pasa.) o saptamana mai tarziu erau logoditi, fututi si gravizi (mai precis Mara, si mai precis cu Rucsandra). S-au mutat impreuna in toamna, au facut nunta de o data cu botezul si cand au terminat facultatea au pornit spre Bucuresti, cu diplomele în buzunar, Rucsandra în carutz si Carol în burta. Dumitru si-a gasit imediat de lucru. Lumea mergea bine. Europa (ca Uniune) tocmai se nascuse, România regasise capitalismul cu zero datorii (Ceausescu reusise, cu pretul infometarii unui popor, sa ramburseze tot si pe toata lumea) si toate tarile pamantului erau in crestere. In conditiile astea, se cauta peste tot un singur lucru: rulatul banilor cu min. Risk si max. Profit. Refinantarea refinantarii refinantarii. Oameni ca Dumitru (si Mara, daca ar fi vrut, si mai ales daca n-ar fi fost copiii) erau cautati peste tot: matematicieni specializati in inginerie financiara, oameni cu cap si viziune, capabili sa inteleaga (si sa reproduca) orice produs oricat de complicat pana la stratul cel mai de jos, singurul parte din economia reala. Dupa 3 ani la CCP partners ca analist si 6 la Ortex ca gerant, a venit la Argint cu pofta de munca si un salariu cat casa. (casa pe care, de altfel, au cumparat-o, au vandut-o si au cumparat una mai mare cand a venit Anna). A fost fain ceva vreme. Bani se gaseau cacalau si oamenii se intelegeau bine. Munceau mult, da' erau fericiti. Apoi a venit criza si si-au luat-o rau de tot. Printr-un miracol au scapat cu viata.
Atatea ganduri in numa' trei pasi si o privire spre cer. Acu' sa dea domnu' sa nu se intalneasca cu nimeni pana la metrou. E vara, si lumea o cam freaca pe terase in fata turnului dupa serviciu. Daca se intalneste cu cineva sigur o sa planga si e pacat, ca e barbat in toata firea, cu experienta de om de afaceri si cap de familie. Desi n-a fost niciodata nici rechin la serviciu, nici cocos acasa. Mara, chipul ei îi apare dintr-o data în fata ochilor. Mara cu micii ei, cu micii lor: Rucsandra (cu cs, nu cu x, el a tinut neaparat, x e o litera vulgara care pute-a pizda), Carol (pe care sa speram ca putulica, incomparabila ca marime si ca vitejie cu cea a Regelui, il va tine la departare de vreo lupeasca) si Anna (cu 2 de n pentru simetrie, nu degeaba sunt amandoi parintii matematicieni). Mara si copiii. Maica Domnului si Sfanta Treime. Iar da-i cu blasfemul. Dumitru e credincios, merge in continuare la biserica de pasti si de craciun, tine tot postul (de carne numai, ca nu se poate sa nu mananci nici lactate, nici oo, nici nimica), da' nu se poate abtine de la comparatii religioase cand vine vorba despre familia lui. Poate pentru ca Mara era virgina cand s-a culcat cu el pentru prima oara. Poate pentru ca si el era virgin, desi Mara nu l-a intrebat niciodata, nici inainte, nici dupa. Oricum, nu erau chiar in pacat pentru ca erau deja logoditi. Si s-au insurat 6 luni mai tarziu, la o manastire in Moldova lor de suflet si de bastina. Mara. S-au intalnit in anul intai, la matematica la Timisoara. El venit de la Suceava, ea de la Targu Neamt. Dupa o curte cam tembela (cu meditatii gratuite si copiat la examene; istoria nu ne spune cine de la cine), Dumitru (un munte de om, da' cu pula mica) a intrebat-o daca nu vrea sa mearga cu el pe Ceahlau la vara. I-a vorbit de maree alpina si de un proiect de schit sus la Dochia. A zis c-ar putea sa treaca s-o ia de-acasa daca parintii ei vor sa vada cu cine pleaca. Atunci nu banuia cine era mama Marei, viitoarea lui soacra. Probabil ca dac-ar fi stiut, n-ar mai fi invitat-o pe Ceahlau. Pisica nu naste soareci si Doamna Ciulin, zisa Ciuleandra, era deja o Mare Doamna in teatru, o actrita cum nu se mai fabrica: jumate curva, jumate preoteasa. Astazi sunt numa' jumate curve. Dumitru nu stia, deci, ce traise Mara inaintea lui, cat traise Mara inaintea lui. Viata de adult, nu de tzâca. Viata de om mare si de femeie curtata. Viata de artist. Mara s-a gandit putin si a zis da. Pe loc. Nu e nevoie sa o ia de-acasa, parintii ei au incredere in ea. (parintilor ei nu le pasa.) o saptamana mai tarziu erau logoditi, fututi si gravizi (mai precis Mara, si mai precis cu Rucsandra). S-au mutat impreuna in toamna, au facut nunta de o data cu botezul si cand au terminat facultatea au pornit spre Bucuresti, cu diplomele în buzunar, Rucsandra în carutz si Carol în burta. Dumitru si-a gasit imediat de lucru. Lumea mergea bine. Europa (ca Uniune) tocmai se nascuse, România regasise capitalismul cu zero datorii (Ceausescu reusise, cu pretul infometarii unui popor, sa ramburseze tot si pe toata lumea) si toate tarile pamantului erau in crestere. In conditiile astea, se cauta peste tot un singur lucru: rulatul banilor cu min. Risk si max. Profit. Refinantarea refinantarii refinantarii. Oameni ca Dumitru (si Mara, daca ar fi vrut, si mai ales daca n-ar fi fost copiii) erau cautati peste tot: matematicieni specializati in inginerie financiara, oameni cu cap si viziune, capabili sa inteleaga (si sa reproduca) orice produs oricat de complicat pana la stratul cel mai de jos, singurul parte din economia reala. Dupa 3 ani la CCP partners ca analist si 6 la Ortex ca gerant, a venit la Argint cu pofta de munca si un salariu cat casa. (casa pe care, de altfel, au cumparat-o, au vandut-o si au cumparat una mai mare cand a venit Anna). A fost fain ceva vreme. Bani se gaseau cacalau si oamenii se intelegeau bine. Munceau mult, da' erau fericiti. Apoi a venit criza si si-au luat-o rau de tot. Printr-un miracol au scapat cu viata.
Commentaires