Un festival. De teatru.

Anu' asta, pentru prima oara, am fost la Sibiu. Unele trebi mi au placut, altele mai putin. Cre c o sa ma mai duc. Detalii aci.

1. Fulgere de toamna târzie, de Moe Yamamoto: Dans. Probabil frumos daca ai un minim de cultura japoneza si cunosti (si accepti) regulile jocului. Dar cum io nu si nu: caca besa la odesa. N am înteles nimic. Am dormit foarte bine. 

2. Intriga si iubire, de Lev Dodin (un rus): Bine facut. Curat. Simplu. Cam academic. Si cam prafuit. Dupa moaca, moshu regizor mi e antipatic.

3. Faust, de Silviu Purcarete, cu Ofelia Popii ca Mefisto: Grandios. Multe lucruri. Multe idei. Lucrat, nene. Decoruri, costume, tehnica actoriceasca la greu. Gagica (Ofelia Popii) magistrala. Cea mai tare din generatia ei. Confirmat si în Solitaritate (cf. infra). Desi la un moment dat intri în overdoza de Mefisto si în empatie fata de conditia ingrata a actorului (un mascarici: tzâtze la vedere, voce si corp distorsionate, zero marja pentru improvizatie, totul gândit si repetat la milimetru). Si mai ales la sfârsit nu întelegi … cine i criminalu ? Si în general nu întelegi … cine e Faust ? ce a facut în viata ? ce a fost ma sa ce a fost ta su ? care e povestea lui, psihologia lui, problema lui interioara ? personaj transparent, fara culoare (special facut asa ca sa dea în universalitate ?), cu care e imposibil sa te identifici (deci, adio universalitate si aplicabilitate generalizata). 

4. Conferinta si lansare de carte George Banu (cu directorul festivalului, Constantin Chiriac): Vechea garda. 

- Don' Director: Actor si critic. Actor - gen tenor, sotul profesoarei mele de pian. Poza. Suflu. Moda veche. Înfipt pe picioare. Pieptul la iveala. Recital de poezie care nu te lasa sa uiti de cuvântul "recital".   

- Apoi Bita Banu despre el însusi: De ce n a ajuns el actor, nici regizor, si de ce e foarte bine asa si nu e în nici un caz un esec. Pentru ca astfel de om e el : unu care stie sa povesteasca teatrul. Apoi despre Bita Banu la Paris si pe unde se plimba el. Si finalmente 2 minute - nici macar - despre teatrul modern si practicile lui (zapada, picioarele goale). Si gata. A trecut o ora dijaba. 

Adaugare post festival: am citit cartea lu Bita Banu "Scena Modernă. Mitologii şi Miniaturi". Nu e mult mai mult într ânsa decât ce s a zis la conferinta. E scris mare. Bine structurat. Cu capitole. Cu parti. Asa, ca pentru contabili (deci scrisa pentru mine !). Se citeste usor. De la sine. Singuru lucru care m a interesat într adevar: referintele la teatrul german actual, pe care io îl ador (el mai putin), cu Thomas Ostermeier la loc de cinste. Alt lucru reasigurator si confortabil: chiar am vazut o buna parte din piesele despre care vorbeste. Concluzie: nu stau dijaba la Paris. (Na, ca si io sunt megalomana. Ce, oi fi mai proasta ? Si ce daca ?)

5. Casa fortei, de Angelica Liddell, teatru radiofonic regizat de Bogdan Saratean, cu niste mai mult sau mai putin tineri baieti si fete de la facultatea de teatru de la Sibiu: Superba citire. Text genital (de cumparat) despre femei. Si barbati violenti. Care bat. Si violeaza. Si mutileaza. Si umilesc. Si ucid. O citire simpla si eficienta. Eficace. Proaspata. Fara fasoane. Cu niste actori justi, autentici, ca n viata, de la început si pâna la sfârsit. 

6. O mare de amintiri, de Moe Yamamoto: Iar aia doi japonezi de mai devreme. Acum stiam dinainte ca n o sa inteleg nimic. Drept pentru care am dormit. Tot timpul. 

7. Solitaritate, de Gianina Carbunariu, cu Ofelia Popii si alti actori belea de la Sibiu: O fresca perfecta a societatii romanesti de astazi. Excelent! Mussay de revazut daca vine la Paris (cica e finantata de fonduri europene, deci nu e imposibil). Text. Actori. Regie. Am râs de m-am cacat pe mine. Si la sfârsit am si plâns nitel. Nu zic mai mult ca sa fie surpriza !

8. Ping Pang Qiu, de Angelica Liddell: Despre China si revolutia culturala. Despre libertate si exprimare. O lectura happening performance trash. Cu pizde goale (în fine, o pizda). Mai socanta în spectacol. Mai eficace în teatru radiofonic. Interesant.

9. E frumos ce-mi place mie, de la facultatea de teatru de la Galati (care ar trebui închisa, daca e sa ne luam numa dupa spectacolu asta): Amator. Sa fie facultate particulara la care se intra pe dosar, fara auditie ? Sa fi jucat doar repetentii ? Sa fi fost pedeapsa la un pariu pierdut ? Am plecat la pauza. Si bine am facut. 

10. Pulverizati, de Alexandra Badea, regia Bogdan Saratean: Foarte bun text. La întrebarea "este un text din est" raspusul este "nu". Ar fi putut sa fie scris de un englez, de un francez, de oricine. Este un text european. Vezi mondial.

11. Macbeth, de Mansai Nomura: N am mai vazut teatru japonez. E ca la teatru pentru copii. Ca pictura de icoane pe sticla. Naiv. Exagerat. Cam cum ar face cineva la un prim curs de teatru. E … rafraîchissant. Fericirea e fericire, disperarea e disperare, totul e clar ! Nu e loc de interpretare. De (re)vazut.

12. Dreamig Romania, de Radu Horghidan si Mihai Pintilei:

- placut : început cu proteste participative; concept post de televiziune T-VC; semi-sfârsit de emisiune gen surprize surprize cu Zâna: familie nenorocita, pierdut casa, tata leucemic, fara bani, fata olimpica matematica si pian, vrea sa se faca doctorita ca sa l vindece pe tata

- neplacut: tot restul. scena 1 spital, scena 2 liceu, scena 3 petrecere de bloc. text inexistent. joc nul. orice putzoi ar fi putut scrie / regiza / juca acelasi lucru. nivel amator / curs de improizatie începatori.

13. Zic Zac, de Andrea Gavriliu, cu Stefan Lupu si Gabriel Costin: "dans contemporan" cu DJ. Foarte amuzant. Foarte bine facut. Produs de calitate. Exportabil usor. Sper sa mearga în strainatate. Andrea e data dracului !

14. Cabaretul cuvintelor, de Matei Visniec: Piesa de citit (cel mult), nu de jucat. Exercitiu stilistic academic. Teatralmente neinteresant. Am dormit. Si bine am facut. 

15. Spre Damasc, de Strindberg, regia Jan Klata, teatru polonez: Nu i destul ca i textu super dificil ?! A trebuit sa mai adauge si regia dificultate. Un chin. Dati mi drumu de aici ! Acu serios: pacat ca io nu s mereu în stare sa ma detashez de sens, atunci când vad ca nu si nu, orice ar fi, tot n o sa înteleg nimic. Ash vrea sa pot mereu, în momente dintr astea, sa fac un pas înapoi si sa mi zic io mie: treci peste, asta e, accepta ca vaca ai fost, la vaci sa stai, si … enjoy. E exact atitudinea pe care as fi vrut s o am cu acest spectacol. Care nu era prost. Actorii erau credibili, io sunt în continuare fan de regizorii care umbla cu microfoane lipite pe fata à la Madonna în concert, mi se pare ca auzitul respiratiei actorilor aduce mult unui spectacol, montaju la verticala (fizic, în spatiu, cu decoruri impozante si în acelasi timp aerate, adica un mare lucru simplu care umple aproape toata scena, cam cum face Demarcy-Mota, aici un mare zid de cranii; funny - spectacolul asta mi a adus mult aminte de Casimir et Caroline, ca tot vorbeam de Demarcy-Mota), spiritul rock, toate astea mi au placut. Doar ca n am înteles ce cauza au servit. 

16. Pierre et Mohamed, monolog despre un popa care iubeste pe toata lumea (inclusiv si mai ales pe musulmani) pe muzica în biserica de Francesco Agnello, cu Jean-Baptiste Germain: Am plâns. Si mi am adus aminte de ce mi placea la Petru Voda. Si am recuperat slujbele de duminica pe ultimii douazeci de ani. 

17. 54’5’NORD 10’54’EST, de Alex Adam, regia Dan Glasu: AR-TI-CU-LA-TI-A! Please!!! N am putut sa înteleg NIMIC. Asa ca am facut un solitaire. Si am regretat ca nu face Bogdan Saratean toate regiile la teatru radiofonic.

18. Cioran intim citit de George Banu pe muzica unui instrument medieval folosit si în Pierre et Mohamed de acelasi baiat (cf. supra): Am dormit foarte bine.

19. Hand Made, de Veronica si Catalin Patru, cu Constantin Podu, facultatea din Sibiu: Spectacol de pantomima. Proaspat. Tonic. Avem un nou Dan Puric!

20. Hai iu iu nu hey you you, omagiu pentru Maria Tanase, de Radu Afrim: Un rahat mare cât casa. Si fals. Si lenes. Si fara sens. Commercial pop ieftin. 

21. Culorile muzicii după „Abribus”, de Laurent van Wetterde, regia Veronica si Catalin Patru, universitatea din Sibiu: Proaspat. Tonic. Plin de talent. Pepiniera pentru actorii de mâine. O generatie de belea! O trupa de teatru deja formata, desi înca pe bancile scolii. Claudiu Fălămaș, Paul Bondane, Ioan Savu, Alexandru Udrea, Fabiola Petri, Iulia Popa, Oana Marin, Vladimir Nechit - de abia astept sa va vad când o sa va faceti mari !

22. Limbi frumoase, de Neil Labute, regia Bogdan Saratean: EXCELENT. Super inteligent, sensibil, usor de pus în scena. De retinut si de citit în întregime. 

23. Trilogia Contra de Esteve Soler: 1. Contra Democratiei, de Alexandru Dabija: Foarte bun. Ultima scena, cu parintii care îsi omara copilul, de murit de râs! ; 2. Contra Iubirii, de Marie Hoppe: Foarte bun. Parodia dupa Beckett, parodia dupa Brave New World, si înca câte si mai câte, de murit de râs! si putin si de plâns, pe la sfârsit … ; 3. Contra Progresului, de Reinhold Tritscher: Slab. Si textul, si regia. N am râs. Când sunt convinsa c ar fi trebuit sa fie de râs. Râsu plânsu of course, ca si în celelalte doua, dar râs orisicât. Si n am râs. Nici cu curu. 

24. Scirsori pierdute, de Bogdan Saratean, universitatea Sibiu: De nivel colaj poezie liceu (în povestea mea: poet - Eminescu, regizor - Madalina, liceu - Cantemir). Vorba lu tata de atunci:

- clar se gândeau toti doar la sex

- când credeai ca mai rau nu se poate mai venea unu si ti dovedea ca te ai inselat. 

Probabil un proiect de sfârsit de an în care tot poporu trebuia sa zica macar un rahatzel acolo. Probabil facut pe fuga. Probabil într un consensualism în care toata lumea e ascultata, toata lumea participa, toata lumea îsi da cu parerea. Probabil nereprezentativ. 

25. Numitul Gospodin, de Philipp Löhle, regia Bogdan Saratean: Text anticapitalistic. Nu prea e teatru. Merge ca lectura, dar ar fi imposibil de pus în scena. Nu stiu de ce ma face sa ma gândesc la Kafka (Castelul ?). Deci nu. Nu mi place textul. Nu se putea face nimic alteva cu el. 

26. Imn de rugaciune, de Barbara Lanciers, cu Jake Goodman: Un monolog americano-jidovesc neinteresant. Am dormit. 

27. Pai despre ce vorbim noi aici domnule ? de Alexadru Dabija, cu Marcel Iures si George Mihaita: Pare ceva gen Beckett sau Harold Pinter. A priori nu mi place. Nu vad umorul. Si ma enervez. Despre singuratatea oamenilor, chiar si atunci când sunt doi, si prieteni ? De fapt nu. E o comedie. Se vrea Caragiale desi pare mai mult Vacanta Mare. De fapt nu. E Morometii de la liceu, din progamul de la bac. Nu mi am dat seama decat la sfarsit, cand au jucat (povestit) scena plecarii cu jaf a copiilor. Un spectacol inutil atunci când nu e enervant.

28. Amor Mais Perfeito, Fado, cu Joana Filipa Lopes Penedos Amendoeira: O gagica asa cam tinerica si cam surâzatoare. Voce frumoasa dar fara profunzimea muierilor pe care le am auzit în Lisabona. Un moment, totusi, agreabil.

29. Corpuri straine, de Julia Holewinska, o poloneza tinerica, regia Bogdan Saratean: Despre comunism. Obositor, fumat si rasfumat. N am ascultat. Despre un barbat care devine femeie, face cancer si moare. Nevasta îl paraseste când aflta (pârât de Securitate) si îi ia copilul. La maturitate, fiul îl asista dar îl uraste. Gagica fiului îl paraseste din cauza tatalui-mama si avorteaza copilul pe care trebuia sa l aiba impreuna. Tratat superficial. Parerea mea. Si nici nenumaratele cântece românesti la obiect (literal vorbind) n au ajutat punerii în scena, îngreunata de atâtea adaugiri.

30. Freak Show de Florin Piersic Jr.: Cel mai mult si mai mult mi a placut când îsi schimba camasa. E un barbat superb, ce mai. Are un spate de vis, foarte expresiv. În rest, textele nu sunt extraordinare, vazute, fumate. Doar 2 texte sunt bunicele si 1 genial din vreo 10:

- bunicele: profesorul de sexologie si omul care se uita pe geam

- genial: stewardesa

De citit proza lui scurta, care, desi inegala, ca si sketchurile de mai sus, are câteva NESTEMATE. Nu mi aduc aminte acum decât de actrita / zâna platita cu ora la petreceri de copii, dar sunt si altele belea.

31. Mozart steps, de Gigi Caciuleanu, un balet pentru teatrul de la Sibiu: Mi a placut pentru ca dovedeste ca arta se poate face din nimic: nebalerini pot face balet prin munca si prin rabdare (poti face cât unul mare), prin respiratie, prin încredere în celalalt si în grup si prin gesturi simple de corpuri eliberate. Mi a placut ca vezi miscarea ghidata de suflu - ca în teatru, ca în viata. Si mi a mai placut sa vad o trupa de teatru ca grup, ca unul. 

32. Sufleorul fericirii, de Matei Visniec, cu o baba proasta: Tot ce detest în teatru - exagerare, urlete, chiote, tzâtze pe afara fara motiv. Ineficient. Mult zgomot pentru nimic. Si, având în vedere scandalu, nu pot sa spun daca e un text bun sau nu, pentru ca nu l am auzit. O-di-os!

33. Medeea Superstar (Medea on Media), de Hyuntak Kim, cu Miok Kim, din Coreea de Sud: Genital. Cam cum s ar scrie un mit în ziua de azi: cu talk show uri (Oprah, Jerry Seinfeld, revista Scandal), cu jocuri video (ash ilustra, da n am cu ce, având în vedere ca n am depasit niciodata stagiul de solitaire), cu filme de actiune (asiatice, cu Bruce Lee; americane, cu politisti). O regie eficienta si economica. Niste actori competenti (talentati, tehnici si fizici). Ne am scos pârleala pe ultima zi! N.B. Am notat referinta la Legally Blonde cu ridicatul de pe jos (scena din coafor pentru cunoscatori).